Share for friends:

The Daydreamer (1995)

The Daydreamer (1995)

Book Info

Author
Rating
3.72 of 5 Votes: 5
Your rating
ISBN
0099470713 (ISBN13: 9780099470717)
Language
English
Publisher
random house children's books

About book The Daydreamer (1995)

Dacă mergi într-o librărie și zărești pe un raft Visătorul, cunoscând măcar o parte dintre cărțile anterioare ale lui Ian McEwan, vei citi coperta a patra, o vei cumpăra (pentru că, nu-i așa, îți place cum scrie autorul britanic) și vei pleca fericit/-ă cu ea acasă. Dar absolut nimic nu te va pregăti pentru ceea ce va urma când vei deschide copertele cărții. Poate doar dacă ai citit despre volum anterior (poate chiar aici, pe Bookaholic :) ). Chiar și-așa, știind câteva lucruri despre carte, mie mi-a fost greu să mi-l imaginez pe McEwan scriind o carte pentru copii (mai ales după Grădina de ciment). Și am fost plăcut surprinsă de ceea ce am găsit în Visătorul. Motivez imediat. În 1994, Ian McEwan publica o cărticică ce purta numele de The Daydreamer, cu ilustrații de Anthony Browne, vândută în lume fie precum o carte pentru copii, fie precum o carte pentru adulți. La o distanță foarte mare, Editura Polirom publica, în 2013, Visătorul – traducere și note de Dana Crăciun, colecția „Biblioteca Polirom. Junior” („Cărți pentru adolescenți, cărți pentru tineri de toate vârstele”), 168 de pagini, fără ilustrații. Din prefață, aflăm câteva lucruri vitale în ceea ce privește geneza cărții: „Ceea ce ne atrage la cărțile pentru copii este plăcerea pe care ele le-o oferă copiilor noștri, iar asta nu ține atît de mult de literatură, cît de dragoste. La scurt timp după ce am început să scriu și să citesc cu voce tare Visătorul, m-am gîndit că ar fi, poate, mai bine să uit de redutabila noastră tradiție a literaturii pentru copii și să scriu o carte pentru adulți despre un copil, într-un limbaj pe care să-l înțeleagă copiii. În secolul lui Hemingway și Calvino, proza simplă nu trebuie să descurajeze cititorul rafinat” (pp. 10-11).Mai mult, autorul mărturisește că editorii și criticii săi au fost, în faza incipientă, proprii săi copii, cărora le citea, în fiecare seară, câte un capitol din „povestirile lui Peter” (așa cum le numise inițial). Un test bun, care-i valida vocea și, implicit, povestea respectivă. Iar acest lucru se vede cu ochiul liber în carte, căci nu pui la îndoială nicio clipă autenticitatea personajelor și veridicitatea întâmplărilor, chiar dacă acestea din urmă sunt la granița dintre real și fantastic.McEwan a mai avut personaje-copii pe care le-a urmărit într-o proză sau alta dar, de data aceasta, tonul cărții este potrivit pentru cei mici – așa cum spune în prefață, folosește un limbaj simplu, fraze și povestiri scurte – și, întocmai precum orice volum de literatură pentru copii, adulții pot găsi și în Visătorul sensuri mai profunde, pot căuta dincolo de suprafață un registru potrivit lor. (continuarea cronicii: http://www.bookaholic.ro/cronica-visa...)

I wish I had read this edition with the cat on the cover! McEwan writes spare, playful, and meditative prose in this book for children and for adults meditating on what it means to be a child and what it means to lose childhood but not to lose imagination. Each chapter centers on the relationship between the solitary child and other people and creatures. I like that solitude, perception, and imaginative leaps cause the child to bridge the gap between himself and others. Instead of suspecting that socialization is what makes us acknowledge other beings and other people, McEwan implicitly makes the opposite point, which is that understanding other subjectivities is always an imaginative leap, a speculation, so that the deepening of one's access to fantasy, however superficially isolating it might seem, also deepens the profundity of a connection to others. I'm making this book sound like less fun than it is, but I really loved the way McEwan subtly threaded this theme through each of his chapters. Much as in Atonement, though in a lighter register, he is interested in our accountability to others and our misplaced yet inevitable desire to boss them around (a desire most evident in a child who hasn't learned to dampen that impulse). McEwan also treats our exploration of the counterfactual as a form of access to other consciousnesses to which it might be difficult to cede control or primacy. That access to another consciousness--whether that of a cat, a school bully, or a baby--makes the narcissistic self abate in favor of compassion and wonder. For me, the most powerful two stories were that about the cat (are you surprised?) and the one about going to the seashore in the summer and having that breath-taking and frightening sensation that the timeless feeling of being a child is going to give in (erode?) to the regimented hours of adulthood. McEwan brought back strong sense memories to me of what it was like to play on the beach as a child, and I love that he doesn't just focus on loss but also reminds us of the wonders and adventures that adulthood imparts along with its workaday world doldrums. A simple book with a lot of warmth and philosophical grasp.

Do You like book The Daydreamer (1995)?

I once heard Ian McEwan described as a Marmite author; a distinctive taste that, in line with the Marmite marketing slogan, you either "Love it or hate it." I must admit, I've had my share of "hit and miss" with McEwan but I did enjoy The Daydreamer, which is his first work of fiction for children. The book is described however as appealing to adults as well, due in part to the fact that it is an "adult" Peter who tells the story of his childhood.The Daydreamer is about 10 year Peter Fortune who is a chronic daydreamer. He transforms boring events into elaborate stories in his head, making mundane situations more fun. Peter believes that the reality of his life can rarely live up to the things his mind concocts.The Daydreamer is told in the form of seven interlinking stories, all of which reveal the secret journeys, metamorphoses and adventures of Peter's childhood.What I particularly enjoyed about this book was that daydreaming was portrayed as an essential dimension of play, for adults and children alike. In daydreaming, we’re free to psychologically traverse through every obscure or far flung thought. We’re welcome to try on any solution or scenario that piques our interest at the moment. Let's face it -- who hasn’t indulged in a little Walter Mitty style fantasy and not felt better – or at least been pleasantly amused – for it? Isn’t it how we become more fully ourselves?So here's my suggestion for the day: Make some time for losing yourself in thought. Drop everything and do it now, or schedule it if you have to. Don’t go to bed tonight without endeavoring some kind of cerebral journey. Your brain – and perhaps your well-being – will be the better for it.3.5*/5
—Lynda

Cele 7 capitole ale cărții sunt tot atâtea povestiri – de fapt, mai există și prezentarea lui Peter care, ea însăși, este o povestire în sine – pentru copiii de… toate vârstele. De mult nu am mai citit povești care să mă fascineze atât de mult ca aceastea. Protagonistul, un băiețel de câțiva anișori, aflat în primii ani de școală, este un visător, genul de copil pentru care realitatea nu este altceva decât viața plictisitoare la care trebuie să se întoarcă după fiecare episod de visare, sau sursa unor probleme care se rezolvă mult mai ușor în lumea imaginară asupra căreia deține controlul total. Copil dificil, spuneau adulții că ar fi, însă el nu a înțeles ce înseamnă acest lucru până când nu a crescut mare și… a început să aștearnă pe hârtie „unele din ciudatele aventuri care s-au petrecut în mintea lui”.Trei dintre cele 7 povestiri tratează o temă destul de complexă, încarnarea sufletului în alt trup și percepția diferită asupra lumii pe care acest proces o oferă. Un Peter care face schimb de corpuri cu motanul său, în povestirea Motanul, descoperă că viața felinei nu este chiar așa de inexplicabilă cum pare a fi. Somnul (de fapt comoditatea) este scopul principal al animalului, așa încât cam tot ceea ce face trebuie să se finalizeze în confort, căldurică și repaus. O întâlnire cu un rival din vecini pare a fi apogeul unei zile reușite, chiar dacă pentru un om nu ar reprezenta decât un șir de miorlăituri. Toate acestea sunt simțite de copil la prima mână, iar felul în care autorul descrie evenimentele este extrem de convingător. Continuarea recenziei o găsești aici http://www.bookblog.ro/recenzie/o-sup...
—Bookblog.ro

In the preface to The Daydreamer Ian McEwan asks if we adults really mean it when we say we like children’s literature or are we merely “speaking up for, and keeping the lines open to, our lost, nearly forgotten selves?” Mind you when he wrote this it was before the whole Harry Potter phenomenon – and there were plenty of adults who enjoyed curling up with that series. Still, the appeal to adults of Harry Potter might have been as much about the finely constructed plot and suspenseful narrative as the fantasy itself – its own inviting escape from the more mundane aspects of everyday adult existence. In contrast, The Daydreamer, McEwan explains, is a book for adults about a child in a language that children can understand. It’s a fantasy too as the title suggests, but it’s a fantasy that engages rather than escapes reality.Peter, the almost decade old central character, is a dreamer, though his dreaming is not so much to take refuge from the world as it is a way to explore its curious and limitless possibilities. Peter’s dreaming is pure imaginative freedom – and it’s this propensity for quiet daydreaming that unsettles the grown-ups since they have no way to control what’s going on inside his head; “He could have been setting his school on fire or feeding his sister to an alligator and escaping in a hot air balloon, but all they saw was a boy staring at the blue sky without blinking, a boy who did not hear you when you called his name.”The book is divided into chapters – each chapter its own story linked into the broader narrative of Peter and his family. During these adventures of the imagination Peter switches bodies with the family cat and later his baby cousin. He plots how to catch the neighborhood burglar with Roald Dahl-like inventiveness; confronts an unconventional bully using fantasy logic; and inhabits the body of his young adult self. Through each of these transformations we get to share Peter’s pleasure of viewing the world from another person’s (or animal’s in the case of the cat) perspective and also come to experience empathy and understanding in the process. Not unlike the adventure of reading itself.And although this might appear to betray the book with well-meaning adult moral purpose, the only real message that The Daydreamer imparts is; imagine. Like the baby in the story who is overcome by the beauty of sunlight playing on a wall we are equally mesmerized by McEwan’s luminous storytelling – and the wonderfully real possibility of it all.
—Frances

download or read online

Read Online

Write Review

(Review will shown on site after approval)

Other books by author Ian McEwan

Other books in category Memoir & Autobiography