Am recitit aceasta carte dupe multi, multi ani. Tineam minte doar vag niste scene din ea si eram curios cum o sa o privesc acum, la maturitate. In primul rand, este o carte de dragoste, cu vagi accente erotice. Naratorul se schimba pe parcurs, iar catre final ne dam seama ca cel care a povestit la persoana intai mai toata cartea devine persoana a treia. Personajele intra si ies din scena ca intr-o piesa de teatru, potrivit nevoilor literare ale autorului. Chiar daca au fost mult timp vioara intai, atunci cand si-au terminat replica, dispar discret, precum aviatorul Fred Vasilescu despre care aflam intr-o nota succinta ca a murit intr-un accident de avion. Sincer sa fiu mi-a placut stilul acesta obiectiv si detasat al lui Camil Petrescu.Cartea m-a facut sa-mi pun intrebari cu privire la irationalitatea iubirii si ciudatenia sufletului uman. Cum a fost posibil ca un om ata de sobru precum G.D. Ladima sa iubeasca pana la disperare o femeie usoara, triviala si extreme de putin inzestrata intelectual si sufleteste este si raman un mister chiar si pentru cel in cauza. Scrisorile lui Ladima catre Emilia, citite de Fred, constituie o buna parte din subiect. Celalalt fir epic este povestea de dragoste dintre Fred si o misterioasa "doamna T." al carei nume intreg il afla abia catre sfarsit. Apreciez modul in care acest subiect este dezvaluit, sau mai bine zis invaluit intr-un soi de penumbra. Viata interioara a lui Fred ni se povesteste ca si cum noi, cititorii, am fi familiarizati cu trecutul acestuia, si astfel ca am fost "silit" sa pun singur cap la cap toate piesele acestui puzzle. Romanul mai lasa un mare semn de intrebare daca Fred a iubit-o sau nu pe aceasta "doamna T." si de asemenea, tot ca o amprenata a irationalului, relatia strict fizica dintre Fred si Emilia. Mi-a placut modul cum este privita Emilia din doua perspective diametral opuse. Per total o consider o carte "buna" care merita citita, insa nu pot spune ca e o capodopera, de aceea si cele 3 stele pe care le dau. Am avut probleme sa incep cartea in sine (partea cu actiunea), pentru ca mi-a placut atat de mult ce avea de spus CP despre teatru si as fi vrut sa continue cu eseul. In sfarsit, am citit-o. Fred, un monden aproape rizibil de imatur care, putin surprinzator, este transformat de dragostea unei femei interesante, are e o evolutie ascendenta (aviator, e), de parca dragostea il face sa se desfaca asemeni unei flori, pe cand Ladima, care e de un tragism expresionist greu de suportat, este tarat in abject de obsesedanta (dar constienta) sa iubire pentru o femeie de duzina. Continua drama lui Stefan Gheorghidiu - ambii tipici unei prime generatii de intelectuali, care s-au inaltat prin educatie dar care, emotional, inca nu pot sa digere esteticul de buna calitate (la care, cumva, Fred are acces - pentru ca e la curent cu moda? sau poate pentru ca nu e "intelectual"? Totusi, are o anumita adancime interioara, desi nu e nici artist nici filosof). Daca structura romanului n-ar fi interesanta si plina de subsoluri competente, ar fi o teroare de citit, pentru ca persojanele sunt exasperante.Dintre femei, doamna T. este in mod cert cel mai echilibrat personaj din carte, dar prin insasi natura ei de persoana cu oroare de exhibitionism nu adauga mult la dramatism. Este un ideal feminin de bun gust (o femeie inteligenta, discreta si independenta, insa plina de senzualitate, tine CP sa ne reaminteasca), in contrast cu Emilia, care reprezinta femeia comuna, pe care toti o au si cei mai multi inteleg ca aceasta este si limita a ceea ce poate ea sa ofere. Emilia este o mahalagioaica fara insemnatate cu care barbatii din carte isi pierd vremea mai mult sau mai putin cu folos pentru ca "este frumoasa" (spre deosebire de Doamna T., care se mentioneza de mai multe ori ca nu este atat de frumoasa, desi toti barbatii o iubesc, dar la care foarte putini au acces). Daca, asa cu se zice in "Ultima noapte..." dragostea este autosugestie, atunci de ce nu se autosugestioneaza Ladima sa iubeasca o femeie de calitate emotionala superioara? Poate pentru ca el insusi nu este in stare sa iubeasca o femeie in carne si oase.Faptul ca Fred, desi obsedat de Doamna T., realmente fuge de ea iar Ladima foloseste o femeie saraca emotional si spiritual ca fond pe care sa-si proiecteze imaginatia bogata si inocenta, denota ca ambii sunt extrem de imaturi sentimental - mai indragostiti de ideea de dragoste, asa cum o vede fiecare, decat de realitatea iubirii, in care femeile sunt uneori domestic-banale sau de o micimanie neapetisanta. De altfel Fred si precizeza ca ii datoreaza Doamnei T. faptul ca i-a deschis o noua perspectiva de a vedea lumea, si pare entuziasmat de acest lucru, la fel cum pare speriat de posibila cadere in domesticitate cu ea.Gestul final al lui Ladima, asa cum este prezentat de catre autor, mi se pare extrem de snob (sa te sinucizi ca sa te conformezi imaginii pe care ti-ai creat-o singur? si da, si nu, pentru ca poate ca toti suntem mai artificiali decat credem, chiar oamenii astia care se vor brutal de onesti, cum e Ladima (dar oare este?), dar sa te intereseze atat de mult imaginea incat sa te asiguri ca ai lasat piste false "to whom it may concern", asta este snobism curat. Daca esti atat de terminat emotional cum sustine el, eu cred ca nu te mai intereseaza ce crede procurorul si creditorii). Fred este lasat "in aer" (he he), nu vom afla niciodata ce s-a intamplat cu el, dar CP are intentia clara sa ne sugereze ca si Fred a devenit un snob intelectual.
Do You like book Patul Lui Procust (1933)?
Am recitit aceasta carte dupe multi, multi ani. Tineam minte doar vag niste scene din ea si eram curios cum o sa o privesc acum, la maturitate. In primul rand, este o carte de dragoste, cu vagi accente erotice. Naratorul se schimba pe parcurs, iar catre final ne dam seama ca cel care a povestit la persoana intai mai toata cartea devine persoana a treia. Personajele intra si ies din scena ca intr-o piesa de teatru, potrivit nevoilor literare ale autorului. Chiar daca au fost mult timp vioara intai, atunci cand si-au terminat replica, dispar discret, precum aviatorul Fred Vasilescu despre care aflam intr-o nota succinta ca a murit intr-un accident de avion. Sincer sa fiu mi-a placut stilul acesta obiectiv si detasat al lui Camil Petrescu.Cartea m-a facut sa-mi pun intrebari cu privire la irationalitatea iubirii si ciudatenia sufletului uman. Cum a fost posibil ca un om ata de sobru precum G.D. Ladima sa iubeasca pana la disperare o femeie usoara, triviala si extreme de putin inzestrata intelectual si sufleteste este si raman un mister chiar si pentru cel in cauza. Scrisorile lui Ladima catre Emilia, citite de Fred, constituie o buna parte din subiect. Celalalt fir epic este povestea de dragoste dintre Fred si o misterioasa "doamna T." al carei nume intreg il afla abia catre sfarsit. Apreciez modul in care acest subiect este dezvaluit, sau mai bine zis invaluit intr-un soi de penumbra. Viata interioara a lui Fred ni se povesteste ca si cum noi, cititorii, am fi familiarizati cu trecutul acestuia, si astfel ca am fost "silit" sa pun singur cap la cap toate piesele acestui puzzle. Romanul mai lasa un mare semn de intrebare daca Fred a iubit-o sau nu pe aceasta "doamna T." si de asemenea, tot ca o amprenata a irationalului, relatia strict fizica dintre Fred si Emilia. Mi-a placut modul cum este privita Emilia din doua perspective diametral opuse. Per total o consider o carte "buna" care merita citita, insa nu pot spune ca e o capodopera, de aceea si cele 3 stele pe care le dau.
—raquel
Metafora antică a patului lui Procust îi serveşte lui Taleb pentru a-şi exprima ideile asupra tendinţelor negative ale civilizaţiei moderne: tendinţa de a modifica oamenii pentru a se adapta tehnologiei, de a învinui realitatea că nu se potriveşte modelelor economice gata făcute, de a inventa boli pentru a vinde medicamente, de a defini inteligenţa ca o trăsătură ce poate fi testată în clasă şi de a ne convinge că o slujbă plătită reprezintă altceva decât o formă modernă de sclavie.Spirituale şi ireverenţioase, aforismele lui surprind cititorul, punându-i în faţă dezamăgiri pe care dezamăgiri pe care le trăieşte, cu siguranţă, fără însă a recunoaşte acest lucru.
—Noechad
Îmi pierd timpul cu chestia asta...
—jessicanorton95
